top of page

   Galațiul este reședința și totodată cel mai mare oraș al județului Galați, județ situat în apropiere de colțul celor trei frontiere în Moldova, România. Conform ultimului recensământ din 2011, populatia orașului era de 231.204, fiind al 7-lea oraș din țară după numărul de locuitori. Este unul dintre cele mai mari centre economice din România, respectiv Moldova. Orașul Galați are o istorie încărcată și datorită faptului că este plasat pe Dunăre, cea mai importantă arteră comercial-fluvială europeană, Canalul Dunăre–Main–Rin. Viața economică s-a dezvoltat în jurul Șantierului Naval, Portului Fluvial, în jurul Combinatului Siderurgic Arcelor-Mittal și a Portului Mineralier.

Primele semne ale unei așezări permanente în zona municipiului Galați s-au găsit pe malul estic al bălții Mălina (în nord-vestul municipiului), unde s-au descoperit fragmente din ceramica de tip Stoicani-Aldeni, unelte confecționate din stilex și os, datând din neolitic. Tot în această zonă, de data aceasta pe malul sudic s-a descoperit un sceptru de piatră aparținând culturii Coșlogeni din perioada de sfârșit a Epocii Bronzului. Orașul s-a dezvoltat pe bazele unei străvechi așezări dacice, existente în secolele VI-V î.Hr., la vadul Dunării care, începând cu perioada celor două razboaie romane purtate împotriva dacilor, în 101-102 și 105-106, va cunoaște influența civilizației romane, devenind dependentă, probabil, de castrul roman învecinat de la Barboși, ca și în multe alte cazuri întâlnite în provincia romană Dacia. Noua așezare daco-romană formată în vadul Dunării, localizată în secolul III d. Hr. undeva la sud de locul actualei Biserici Precista, dar care a fost, în timp, nimicită de apele fluviului care străbat malul stâng. Descoperirile făcute în ultimii ani dovedesc continuitatea așezării din Vadul Dunării în secolele VII-XI: tezaurul de la Galați format din 12 monede de argint bizantine emise între anii 613-685, mormântul cuman din partea vestică a Bisericii Precista precum și o monedă bizantină din vremea împăratului Mihail IV Paflagonianul (1034-1041). Aceste descoperii demonstrează că Galații datează din perioada anterioară întemeierii statului moldovean.

 





 

 


 

by dan mladin, 2013

mail: kirko_76@yahoo.com

Totuși, între anii 1900-1914, orașul desfășura un considerabil comerț de cereale și cherestea, în care se implicau și reprezentanții celor 16 consulate străine din oraș. O revoltă țărănească a izbucnit în regiune în 1907, aceasta fiind înăbușită de armata română. În 1911, la Galați se dezvelește prima statuie din țară a poetului Mihai Eminescu. În perioada interbelică, (dar și înainte), Galațiul a fost reședința județului Covurlui, mai apoi a Ținutului Dunării odată cu reorganizarea administrativă a lui Carol al 2-lea, după model italian. Orașul a cunoscut o înflorire deosebită, devenind, la recensământul din 1930, din punct de vedere al populației, aproximativ 112.000 de locuitori, al cicilea oraș al țării, fiind devansat doar de București, Chișinău, Iași și Cernăuți.
În timpul celui de-al 2-lea război mondial, Galațiul a fost bombardat de aviația rusă și apoi de cea germană, centrul istoric fiind distrus aproape în întregime, "gara de călători", o clădire impunătoare, inaugrată de regele României în data de 13 septembrie 1872 fiind distrusă la fel ca și multe alte clădiri istorice. În 1952 devine reședința regiunii Galați, ca mai apoi să devină reședința actualului județ Galați. Din 1965 cunoaște o nouă înflorire, o dată cu începutul funcționării combinatului siderurgic, considerat pe atunci, cel mai mare din Europa de Est.

Începuturile secolului XIX găsește Galațiul total implicat în evenimentele deosebit de importante ale vremii. Astfel, numele orașului este strâns legat de începuturile mișcării eteriste în Țările Române. Acțiunea de la Galați, așa cum este cunoscută de istorici, reprezintă un șir de evenimente petrecute în portul dunărean, de la înființarea primei Eforii din Principate în acest oraș, culminând, în februarie 1821, cu măcelărirea supușilor otomani din Galați. Acțiunea de la Galați trebuie considerată și plasată în rândul momentelor importante care au determinat evoluția mișcărilor anului 1821. Masacrul de la Galați, repetat curând în alte orașe ale Moldovei, avea să deschidă, în fapt, un lung deceniu de confruntări greco-otomane. Continuarea acțiunii va demonstra din plin temeinicia motivelor care impuseseră alegerea portului dunărean printre centrele principale ale insurecției eteriste. În 1837, Galațiul dobândește statutul de port liber, (porto-franco), iar după războiul Crimeei din 1854 - 1856 devine, împreună cu Sulina, sediu al Comisiei Europene a Dunării. Prealabil Unirii Principatelor din 1859, orașul este condus de pârcălabul Alexandru Ioan Cuza, născut la Bârlad, ales ulterior ca domnitor în Moldova și în Țara Românească. Reședința sa, situată pe Strada Al. I. Cuza, în apropierea gării orașului, găzduiește în prezent un muzeu. După Unirea Principatelor, dezvoltarea orașului s-a accelerat. S-au înființat noi școli primare și s-a deschis, la 26 octombrie 1864, Școala superioară de comerț "Alexandru Ioan I", iar în anul 1867 s-a înființat una dintre cele mai vechi instituții de studiu liceal din țară, Liceul „Vasile Alecsandri”. De la câteva fabrici în 1870, s-a ajuns la 41 în 1908. Ștefan Zeletin, în lucrarea sa Burghezia română, nota că: „În procesul de naștere a Românei moderne trebuie să se deosebească două mari curente: unul zgomotos dar superficial, anume al ideilor liberale care pleacă de la Paris spre București și Iași; altul tăcut dar adânc, care pleacă de la Londra spre Galați și Brăila: e curentul economiei capitaliste engleze.” Activitatea comercială s-a dezvoltat și din cauza exportului masiv de cereale, poziția importantă pe care o avea portul Galați în exportul țării fiind remarcată și de consulul Franței din oraș care, la 8 aprilie 1870, nota că: „portul Galați a devenit antreprenorul general al cerealelor pe care Moldova le exportă pe Dunăre și Marea Neagră în Anglia, Franța și Italia”. Se recunoștea că înflorirea orașului se datora regimului de oraș „porto-franco”, însă la 22 decembrie 1882 acest statut a fost înlăturat.

Hatmanul Ivan Stepanovici Mazepa, eroul naţional al Ucrainei
La Galați a trăit în tinerețe Petru Rares, fiul lui Ștefan cel Mare, timp în care a făcut comerț cu pește. A urmat la conducerea Moldovei și a avut două domnii. Hatmanul Mazepa a fost înmormântat la Galați la biserica Sf. Gheorghe, care era închinată laIerusalim. Biserica Sf. Gheorghe din Galați a fost ridicată „prin osârdia dumnealui Hagi Mihalachi, în timpul lui Istrate Dabija Voievod, în anul 7172, deci 1664, aprilie 1”, așa cum reiese din inscripția bisericii [16]. La construirea ei s-au folosit materiale din castrul roman de la Barboși (cartier al Galațiului), iar ctitorul, probabil un negustor, a închinat biserica Sfântului Mormânt de la Ierusalim. Hatmanul Mazepa a fost înmormântat în biserică, în mijlocul navei, într-un mormânt cu boltă construit din cărămizi. După înfrângerea lui Dimitrie Cantemir de la Stănilești, tătarii jefuiesc și incendiază Galații, biserica Sf. Gheorghe este prădată.[2] În zilele noastre două cartiere și un parc din municipiu poartă numele hatmanului Mazepa.

Primul sigiliu al târgului Galaţi - secolul XV
   Prima menționare documentară a orașului Galati (pe atunci târg) datează din 1445 (într-un act semnat de domnitorul Ștefan al II-lea). Galațiul a crescut în importanță după ce turcii au cucerit cetățile Chilia și Cetatea Albă, în iulie-august 1484, orașul ramânând singurul port al Moldovei cu rol important în comerțul intern, dar și în cel polono-turc. În 1789, în timpul războiului ruso-turc din 1789 - 1791, Galațiul a fost incendiat de către armatele generalului rus Mihail Kamensky, aceasta fiind una dintre numeroasele pustiiri care au fost îndurate de oraș în războaiele ruso-turce din sec. XVIII și începutul secolului al XIX-lea. În ciuda acestor perioade grele, comerțul și navigația se dezvoltă în așa fel încât Rusia înființează, în anul 1775, primul consulat local, iar Franța și Anglia organizează vice-consulate, în anul 1805. În 1850, SUA își deschide un viceconsulat, ridicat la rangul de consulat în 1858, prin decizia președintelui american James Buchanan de a-și numi un consul la Galați. Începând cu anul 1834, vapoare cu aburi austriece fac deja curse regulate din Galați. Mai mult decât atât aici se făcea un important comerț de tranzit cu țările germane. Construcța de nave militare de mari dimensiuni era o importantă activitate economică a orașului, în acest sens un călător prin Țările Române, abatele Bošković, afirmă că: „Am văzut acolo o corabie foarte mare, de felul acelora cărora turcii le spun caravele, care se află pe șantier, gata să fie lansată la apă. Fusese comandată de Isaac-aga, vameșul cel mare al Constantinopolului. Vasul era foarte mare, șaptezeci de pași pe șaptesprezece și încărcată cu optzeci și patru de tunuri de bronz.”

bottom of page