top of page

1418: O atestare documentară posibilă, în lista orașelor din Țările Române care și-au trimis reprezentanți la Conciliul de la Constanța. Apare o localitate cu numele de Galff, posibil să fi fost Galați.
1445: Prima atestare documentară sigură a Târgului Galați în uricul lui Ștefan Vodă, fiul lui Alexandru cel Bun, acordat Mănăstirii Humorului la 23 septembrie.
1484: Orașul Galați rămâne singurul port al Moldovei.
1590: Este deschis primul cimitir Evreiesc.
1631-1633: Se construiește prima biserică catolică, din lemn, acoperită cu șindrilă, situată lângă piața târgului.
1641: re loc prima atestare documentară a Târgului Săptămânal, situat în zona actualei Piețe Vechi.
1647: Este terminată zidirea Bisericii Fortificate Sfânta Precista, construită din piatră lustruită luată de la Castrul Roman Tirighina-Barboși.
1676: Se înființează o poștă rusească între Galați și Iași. Tot în acest an Delacroix notează în jurnalul său, că după Iași, Galațiul este al 2-lea oraș al Moldovei
1709: Este inhumat hatmanul Ivan Stepanovici Mazeppa.
1710: După înfrângerea de la Stănilești, tătarii și otomanii pustiesc Galațiul.
1775: Imperiul Rus înființează primul Consulat Local.
1789: Galațiul a fost ars din temelii de către armatele generalului rus Mihail Kamensky.
1805: Franța și Anglia înființează vice-consulate.
1821: Galațiul a fost ars pentru a 3-a oară de grecii eteriști și de otomani. Revoluția lui Tudor Vladimirescu se simte și la Galați. Aici au fost măcelăriți toți supușii Imperiului Otoman. Masacrul de la Galați va deschide un șir lung de confruntări otomano-grecești.
1831: Populația orașului era de 8.605 locuitori.
1832: Se deschide prima Școală din juteț, Școala Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil.
1834: Primele curse regulate din Galați cu vapoare austriece.
1836: Se înființează primul Spital Obștesc sub egida Spiridoniei din Iași. La începutul primei conflagrații mondiale spitalul funcționa cu 125 de paturi și avea 3 secții: chirugie, medicină și contagioși.
1837: Pe 1 ianuarie Galațiul este declarat port liber (porto-franco), alături de Brăila.
1842: Populația orașului crescuse de aproximativ 3 ori, ajungându-se la 25.000.
1844: Se înființează Fabrica de Conserve.
1846: Se înființează un serviciu permanent de vapoare între Galați și Odessa
1847: Orașul Galați este vizitat de Franz Liszt.
1850: Statele Unite Ale Americii înființează vice-consulat.
1852: Navele din Galați aveau destinații din ce în ce mai diversificate cum ar fi: Stavanger și Bergen în Norvegia; Bremen în Germania; Marsilia în Franța; Livorno, Genova și Ragusa în Italia; Amsterdam în Olanda; Corfu, Reni, Odessa, Istanbul, Trieste, Alexandria, etc.
1854-1855: Se construiește prima linie telegrafică între Galați și Iași, care mai apoi a fost extinsă la Sulina și Ismail.
1856: Galațiul devine sediu al Comisiei Europene a Dunării, după Războiul Crimeei, decizie luată de marile puteri ale vremii. Sediul era în actualul sediu al Bibliotecii V.A. Urechia. La 4 noiembrie Comisia își începe activitatea cu delegați ai Angliei, Austriei, Rusiei, Sardiniei, Prusiei, Franței și Turciei. Tot în acest an se deschide o sucursală a Băncii Otomane, prima sucursală a unei bănci străine din Moldova.
1857: Își deschide o sucursală la Galați și Banca Națională a Moldovei. Se tipărește primul ziar românesc numit "Gazeta Danubiu".
1858: Statele Unite Ale Americii ridică vice-consulatul la grad de consulat.
1860: Faima Galațiului devenise atât de mare, fiind mai cunoscut în lume decât în țară, drept urmare, oamenii de seamă ai vremii, printre care patrioții Alexandru Ioan Cuza și Costache Negri care pregăteau unirea Principatelor Române se gândeau serios la Galați ca noua capitală a Principatelor datorită comerțului și economiei care era în avânt. O simplă estimare a vremii a lucrurilor exportate sau manufacturate la Galați trecea de 110 milioane de lei.
1861: Se deschide Fabrica de Lumânări.
1862: Se finalizează șoseaua Galați-Brăila. Fabrica de Argăsit Piei își începe activitatea.
1864: Pe 2 octombrie este deschisă Școala Superioară de Comerț Alexandru Ioan I.
1867: Se înființează Liceul Vasile Alecsandri, care în prezent este Colegiu Național.
1869: La 5 noiembrie circula pentru prima dată un tren pe relația portul Galați - gara Barboși. Odată cu deschiderea Atelierelor C.F.R. se inaugurează și Parcul Municipal Mihai Eminescu. Se înființează și Fabrica "Leul" pentru sârmă și cuie.
1870: În Galați sunt deschise câteva noi fabrici. Se încep curse navale între Galați și Brăila. În iulie Se pune în circulație linia ferată Galați - Tecuci.
1872: Pe 13 septembrie este inaugarată de către Regele Carol I, Gara de Călători, o clădire impunătoare. Se deschide și linia ferată București - Brăila - Barboși - Galați - Bârlad.
1877: Se construiește prin concesiune rusă linia ferată Odessa - Tiraspol - Cetatea Albă - Reni - Galați.
1878: Se deschide Arsenalul Marinei Militare
1881: Se intalează primele linii telefonice care făceau legătura între Primărie, Turnul de Observație al Mănăstirii Mitoc, Pompieri și Poliție.
1882: Pe 22 decembrie regimul de port liber este înlăturat. Începe construcția tunelului feroviar de sub cartierul Vadu Ungurului.
1884: Se construiește Spitalul Militar cu 88 de paturi, pe locul fostului "Obor de fân".
1887: Se deschide Fabrica de Produse Chimice și Ambalaje "Albina".
1889: Se înființează Biblioteca V.A. Urechia.
1894: Se deschide Fabrica de Ulei "Etna".
1895: Se deschide Fabrica de Cherestea "Goetz".
1900: Se deschide Uzina Electrică. Pe 14 august se deschide prima linie de tramvai din oraș. Exploatarea a început cu 30 de trăsuri. Traseul pornea din docuri și urca pe Strada Portului spre centru. De aici o linie mergea pe Strada Brăilei până la capăt iar alta pe Strada Mavromol până la Strada Holban. O linie trecea pe Strada Mihai Bravu până la Grădina Publică, altele făceau legătura între gara de călători și port. Linia de pe Strada Tecuci continua pe Strada Traian până la Spitalul "Elisabeta Doamna". În acest an populația orașului a fost evaluată la aproximativ 80.000 de locuitori.
1902: În acest an rețeaua tramvaielor electrice avea 13 kilometri. Înaintea introducerii tramvaiului la Galați se circula cu trăsuri, omnibuze și tramcare, după modelul celor din București.
1907: Izbucnește revolta țărănească, dar este înnăbușită rapid de armată.
1908: Galațiul avea 41 de fabrici deschise ce lucrau la capacitate maximă.
1911: Se dezvelește prima statuie a poetului Mihai Eminescu.
1914: Galațiul avea 16 consulate străine.
1919: Se înființează Liceul Comunității Evreilor, în prezent Colegiul Alexandru Ioan Cuza.
1922: Se înființează Laminorul "Titan", ce furniza tablă subțire și tablă plumbuită, iar din 1932 tablă zincată.
1923: Se înființează Fabrica de Ulei "Prutul".
1926: Prima cursă aeriană din România a avut loc între Galați și București
1927: Rețeaua de tramvai electric din Galați avea 15,5 km fiind răspândită pe 8 străzi și deservită de 23 de vagoane.
1930: Galațiul avea 112.000 de locuitori, fiind al 4-lea oraș din Regatul României. Avea 20 de consulate și era considerat cel mai european oraș al României.
1938: Galațiul devine reședința Ținutului Dunării, după organizarea fascistă a regelui Carol al II-lea.
1939: Se înființează Casa Corpului Didactic.
1944: Galațiul este bombardat de aviația americană și de aviația germană în retragere. 90% din clădiri, locuințe și parcuri sunt distruse. La 24 august 1944 Străzile Portului și Domnească sunt distruse complet prin minare.
1950: Orașul mai număra doar 80.000 de locuitori după război.
1945: Începe reconstrucția orașului după model comunist.
1952: Galațiul devine reședința Regiunii Galați.
1956: Se vehiculează prima dată ideea unirii Galațiului cu Brăila. Autoritățile comuniste iau legătura cu o firmă elvețiană pentru a pune tramvai de viteză pe dig.
1965: Începe construcția Combinatului Siderurgic Galați, care avea să devină simbolul țării socialiste, asociat cu independența industrială față de U.R.S.S..
1967: Se deschide Combinatul Siderurgic Galați. Orașul avea 156.000 de locuitori, iar colosul industrial 73.000 de angajați.
1971: Se dublează linia feroviară Făurei - Galați.
1977: Cutremur în care o parte din clădiri se prăbușesc. 2 blocuri din cartierul Țiglina 4 sunt practic lipite și în ziua de azi.
1989: Pe 10 septembrie are loc tragedia navei de pasageri Mogoșoaia, care a fost lovită de o barjă bulgărească. Doar 16 oameni scapă cu viață.
1992: Galațiul număra 326.000 de locuitori fiind al 5-lea oraș din România.
1995: Se inaugurează Monumentul Eroilor Revoluției din 1989.
2004: Se deschide pe 4 mai primul și cel mai mare Parc de Tehnologie a Informației din țară.
2005: Orașul este puternic inundat de la ploile abundente. Canalizările au refulat.
2009: Se inaugurează Monumentul Eroilor Contemporani, în cinstea celor 3 gălățeni morți în războiul din Afganistan. Acest monument stârnește discuții cu privire la asemănarea lui cu un monument francmason datorită celor 3 coloane în stil Ionic, Doric și Corintic. În același an Episcopia Dunării de Jos este ridicată la rang de Arhiepiscopie.
2010: Faleza inferioară și străzile din Valea Orașului sunt inundate. Digul de protecție este fisurat. Se modernizează strada Basarabiei între Piața Energiei și Bulevardul G. Coșbuc. Au fost înlocuite șinele de tramvai. În acest moment rețeaua de tramvai măsoară aproximativ 30 de kilometri.
Ianuarie, 2011: Este vandalizată pentru a 12-a oară statuia lui Mihai Eminescu, din Parcul Central. Hoțul fură mâna muzei (care ține o făclie) lui Eminescu. Autoritățile Galațiului pornesc o anchetă și anunță montarea camerelor video la fața locului. Se anunță construirea unei centrale electrotermice pe bază de cărbune. Proiectul este întrerupt din cauza neprimirii avizului de mediu din partea Ucrainei și a Republicii Moldova. Societatea distribuitoare de agent termic este declarată falimentară iar căldura locuitorilor orașului este pusă sub semnul întrebării. Din 25 decembrie orașul riscă să rămână în frig.
15 Mai, 2011: Echipa de fotbal fanion a orasului F.C. Otelul Galati se incoroneaza campioana Romaniei.Primul titlu de campioana adus in Moldova.


Tradiții și sărbători locale
6 ianuarie: Aruncarea Crucii în apele Dunării pentru sfințire. (se practică și în alte orașe românești de pe malul Dunării)
15 ianuarie: Se sărbătorește în Parcul Municipal ziua de naștere a poetului național Mihai Eminescu
24 ianuarie: Sărbătoarea Micii Uniri înfăptuite de Alexandru Ioan Cuza, fost pârcălab de Galați
Sărbătoarea Castanelor
Festivalul Scrumbiei
15 August: Ziua Marinei Române
28-29-30 Noiembrie: Zilele Galaților, odată cu Sfântul Andrei, ocrotitorul orașului.

bottom of page